Școala de vară Pro-Youth 2018 – înscrieri – sau cum am vândut o poză cu o clătită

Vrei să știi cum poți petrece o săptămână în Vama Veche învățând programare? Citește până la final

De când ne-a spus de concurs am știut exact care este locul în care vreau să vând poza. Aveam o singură șansă, o singură încercare. Bogdan, organizatorul Școlii de vară Pro-Youth din 2017, ne-a  dat o temă-concurs: el ne printa o poză făcută de noi, urmând ca apoi să mergem pe plajă și o vindem, iar cine o vinde cel mai scump câștigă. 

În Vama Veche sunt cele mai bune clătite pe care le-am mâncat, atât dulci cu multe fructe, cât și sărate cu brânză sau șuncă. Pentru că fructele arătau bine împreună le-am făcut o poză, așa că atunci când a apărut provocarea știam că poza asta este cea pe care vreau să o vând la chioșcul cu clătite. Sunt mai multe locuri în care se fac clătite, însă cel despre care vorbesc eu se numește “Master Șef” și pentru a ajunge acolo trebuie să mergi pe strada principală și să faci stânga pe ultima stradă până în plajă.

Perioada concursului dura câteva zile, iar regula era ca cei care au vândut deja poza să nu spună cu cât ca să nu îi influențeze pe ceilalți. Prietena mea S.S. vânduse deja poza, iar când Bogdan a întrebat-o cu cât s-a văzut nevoită să spună 40lei. După sunetele care s-au auzit în sală era clar că nimeni până atunci nu vânduse cu mai mult, însă pentru ceilalți ridicase strandardul și știam că dacă vrem să câștigăm trebuie să facem o vânzare și mai bună.

Cu chiu, cu vai, pentru că eu nu pot vinde și recomanda lucrurile în care nu cred, m-am dus la locul cu clătite magice. Nu mă înțelege greșit, poza era făcută de mine și era foarte frumoasă din punctul meu de vedere, însă eu nu aș fi dat mulți bani pe ea, însă proprietarii au dat pentru că le-am oferit valoare prin zâmbetele aduse.

După cum spuneam, m-am dus și îmi așteptam rândul pentru că în majoritatea timpului e coadă. Mă simțeam ciudat pentru că trebuia să ies din zona mea de confort, așa că după ce am comandat, am pus poza pe tejghea și am început să o misc. Fata care îmi pregătea comanda a văzut-o, iar conversația a urmat cam așa:
– Aceea e clătita de la noi?
– Da.
– Uite, clătitele tale sunt vedete, îi spune ea colegului său.
– Păi am venit să vă vând poza. Sunt venită cu un proiect în Vamă și trebuie să ne vindem pozele pe plajă.
Fata o cheamă pe șefa ei. Aceasta din urmă îmi spune că îi place poza și că îmi dă pe ea 6 lei.
– E prea puțin, trebuie să o vând cel mai scump ca să câștig.
Patroana, după ce se gândește puțin: –  Hai că îți dau 10 lei, dar oricum m-aș simți și prost pentru că am dat atât pe ea.
Știam că doar acolo vreau să o vând așa că i-am spus că mă mai gândesc. 
Soțul patroanei coboară dintr-o mașină și intră în clătitărie, iar aceasta îi spune că vreau să le vând poza.
– Cu cât vreți să o cumpărați?
– Cu cât vrea ea.
– Soția dumneavoastră a spus că îmi dă 50lei.
În acel moment soția și toți clienții care așteptau la coadă în spatele meu au început să râdă, așa că nici nu a mai încercat să nege. Neștiind exact ce se întâmplă, mi-a dat banii și i-am spus că oricum tot acolo o să îi cheltuiesc și așa am și făcut. Ultima oară când am mâncat la ei a fost săptămâna trecută când am avut drum prin Vama Veche.

Așa am reușit să vând poza cel mai scump și am câștigat concursul, printr-o glumă, căci eu așa o consider.

În proiectul “Școala de vară 2018” organizată de Pro-Youth vom învăța baza programării, așa că probabil voi pune un robot să facă castele de nisip sau cine știe… 
Va avea loc în perioada 26 August – 2 Septembrie 2018 tot în Vama Veche, la Hotel Laguna, cazarea și mâncarea fiind incluse.

Eu și Gabriel vrem să participăm, însă sunt doar 40 de locuri, și vor fi aleși cei care completează cel mai bine formularul. Anul trecut a fost nevoie să depunem și un C.V. frumos.

“Singura condiție pentru a participa este să ai între 18 și 35 de ani și să nu fi înscris/ă (sau să fi fost înscris/ă) la o facultate care să-ți dea mai mult de 36 de credite ECTS pentru domeniile programare, algoritmică, arhitectura calculatoarelor, baze și structuri de date. Mai pe scurt, dacă nu ai în plan, cel puțin pentru moment, să urmezi cursuri de programare, în sensul larg.”

Era să uit, fiecare participant va primi câteva un “super rucsac”. Așa au anunțat și îi cred pe cuvânt pentru că anul trecut am primit produse de o calitate mult superioară celor pe care le primesc la eveniment sau în alte proiecte.

Distracție plăcutăăăă! 
Te îmbrățișez cu drag și îți mulțumesc că ai citit până aici.

Dacă vrei să stăm de vorbă, mă găsești aici:

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *